www.dantux.com

Comuna Harman
Istoria
| Pagina Principala | Istoria | Localizare | Contact |
| Introducere | Preistoria si antichitatea | Evul Mediu |Epoca Moderna | Bibliografie |

Istoria politica a comunei Harman intre anii 1821-1918 (I)


Istoria moderna a societatii ardelene incepe o data cu secolul XIX si este legata de evenimentele care au avut loc in anul 1821 in Tara Romaneasca, respectiv revolutia condusa de catre Tudor Vladimirescu.
Prin efectele sale revolutia a determinat schimbari semnificative si in cadrul societatii transilvanene, dupa cum ideile "Scolii Ardelene" au fost transformate de catre revolutionarii olteni in adevarate "arme" in lupta lor pentru libertate nationala si sociala.
Alaturi de aceasta, numeroasele razboaie ruso-austro-turce, care nu de putine ori si-au stabilit teatrele de operatiuni pe teritoriul Tarilor Romane, au adus, pe langa nenorocirile inerente, si acel suflu inoitor de libertate care se va resimti la aproape toate popoarele europene care se aflau sub stapanirea marilor imperii. S-a produs astfel ceea ce numea istoricul Vlad Georgescu "fisurarea zidului pe care fanariotii se straduisera sa-l ridice in jurul tarii, pentru a o feri de influenta ideilor europene"1.
Insa cel care prin razboaiele sale, a facut sa se clatine intreaga oranduire feudala din Europa, a fost Napoleon Bonaparte.
Revolutia franceza lansase principiul privind "dreptul popoarelor de a dispune de ele insele", iar Napoleon a contribuit la raspandirea ideilor de libertate in Europa. Victoriile sale au trezit batranul continent din amorteala lui feudala.
In paralel cu miscarile izbucnite in diferite colturi ale Europei, in Tara Romaneasca pandurul Tudor Vladimirescu, avand sprijinul unor largi paturi sociale, porneste revolutia in anul 1821, cu scopul de a schimba regimul fanariot care apasa Tarile Romane de mai bine de 100 de ani.
In timp ce in Tara Romaneasca sprijinul revolutionar era in crestere, pentru ca populatia se afla in situatia de a nu mai putea suporta darile impuse de domnitorii fanarioti, dincolo de Carpati, in Transilvania, Curtea de la Viena incerca, prin orice mijloace, sa-si intareasca dominatia economica si politica, ceea ce va avea drept consecinta inrautatirea situatiei romanilor de aici. "In fond, pentru romani, regimul european austriac, cu redingota si peruca, s-a aratat a fi tot atat de neprielnic ca si regimul oriental fanariot, cu giubea si calpac"1 bis.
Declansarea revolutiei din Tara Romaneasca a constituit un motiv de ingrijorare pentru autoritatile austriece. Ideile promovate de catre Tudor Vladimirescu puteau patrunde cu usurinta si in Transilvania, unde puteau provoca izbucnirea unei adevarate miscari de eliberare a romanilor ardeleni de sub dominatia straina.
Din aceasta cauza, inca de la inceputul revolutiei, autoritatile austriece iau masuri drastice pentru a preintampina orice miscare, mai ales in zona Tarii Birsei, acolo unde trecatorile din Carpati constituiau principalul punct de trecere dintre Tara Romaneasca si Transilvania.
Astfel, de la Ozun, maiorul Dorsner, comandantul batalionului regimentului 2 secuiesc care era insarcinat cu paza trecatorii vechiului drum al Buzaului, cerea Magistratului Brasovului sa oblige locuitorii din comunele Satulung si Tarlungeni sa foloseasca "ruguri de semnalizare" pentru a anunta o eventuala primejdie din partea rasculatilor din Tara Romaneasca2.
De asemenea, desi nu dispunem de suficiente informatii, credem ca locuitorii Tarii Birsei, pe ascuns, si folosind plaiurile si trecatorile numai de ei stiute, incercau sa ajute revolutionarii din Tara Romaneasca cu arme, pentru ca altfel nu se explica nota trimisa de catre Georg Banffy, guvernatorul Transilvaniei, judelui primar al orasului si districtului Brasov, Francisc Klompe von Kronberg:
"Izbucnind in vecinele provincii, Tara Romaneasca si Moldova, rascoale si rebeliuni, pentru a putea mentine stapanirea legitima si legale a Majestatii sale imperiale si pentru a stavili actiunea rasculatilor si a scopurilor lor ilegale, s-a dispus la 16 martie a.c., intr-un milostiv ordin adresat Comandamentului Suprem al armatei, ca nimeni sa nu cuteze, sub nici un motiv, sa dea rasculatilor din Tara Romaneasca si Moldova, nici arme, nici alte lucruri necesare razboiului, pe raspundere proprie.
Acest lucru se aduce la cunostinta dumneavoastra si ni se da dispozitie sa aduceti acest ordin la cunostinta tuturor, indeosebi agricultorilor, negustorilor si meseriasilor si, totodata sa, vegheati cu atentie si sa dispuneti sa ia masuri in consecinta. Iar la aducerea la cunostinta a acestui ordin al Majestatii sale, sa se aiba indeosebi in vedere ca nu cumva rasculatii sa cumpere aci pe ascuns arme sau munitii, sau alte materiale de razboi.
Cu acest prilej, am tinut sa va avertizez pe cale oficiala ca, in actuala conjuctura, sa nu dati, in nici un caz si sub nici un motiv, pasaport de trecere in Tara Romaneasca sau Moldova acelora care ar intentiona sa plece acolo pe oricat de scurt timp, pana nu veti primi alte dispozitii de la mine, iar pe cei care vor insista din cale afara, sa-i trimiteti la mine"3.
Autoritatile din Transilvania aveau si de ce sa se ingrijoreze: Proclamatia lui Tudor, lansata la Pades, o adevarata declaratie de razboi adresata regimului feudal, ajunsese sa fie raspandita si in Transilvania.
Amploarea pe care o ia revolutia in Tara Romaneasca va determina un adevarat exod al populatiei avute, boieri si negustori. In cautare de adapost ei vor folosi drumul Buzaului pentru a ajunge la Brasov4.
Insa nu ia fost dat lui Tudor sa izbandeasca. Marii nostri vecini, care cu regularitate s-au amestecat in istoria noastra, si-au facut din nou datoria. Imperiul Otoman isi trimite trupele pentru a infrange mai repede revolutia. Tudor este ucis de catre oamenii lui Ipsilanti, iar pandurii sunt infranti de catre otomani.
Infrangerea revolutiei, ca si frica populatiei de a nu incepe noi represiuni, au fost cauzele unui nou val de refugiati care au invadat din nou Tara Birsei. Alaturi de populatia civila, printre cei care incercau sa treaca muntii sau aflat atat pandurii lui Tudor Vladimirescu, cat si arnautii lui Alexandru Ipsilanti5.
Acestia soseau "zi de zi la Brasov, unii strecurandu-se prin inselaciune, ca negustori, prin plaiurile obisnuit frecventate, altii furisandu-se prin poteci ascunse."6.
Din cauza numarului mare de refugiati din Tara Birsei, care creau probleme asezarilor, magistratul Brasovului era nevoit sa se adreseze Guvernatorului Transilvaniei, in speranta primirii unor noi instructiuni.
Astfel prezenta Magistratul situatia reala cu care se confruntau asezarile din Tara Birsei: daca "acesti oameni vor fi impinsi indarat in Tara Romaneasca, vor cadea direct in mainile turcilor, iar in cazul cand ar scapa de turci se vor indeletnici cu jafurile. Pe de alta parte, arnautii si pandurii expulzati inapoi in Tara Romaneasca, ar provoca tulburari chiar in Ardeal, constituindu-se in cete de jefuitori"7.
In luna iulie 1821 functionarii din comunele aflate in jurul Brasovului inaitau Magistratului situatia statistica a numarului de refugiati din Tara Romaneasca. La acea data comuna Harman adapostea un numar de 103 persoane, din care 30 servitori (15 de sex masculin si 15 de sex feminin). In districtul Brasov se aflau la data respectiva 4.859 de refugiati iar Brasovul adapostea 7.204 persoane8. (Vezi Lista 1).

LISTA
cu refugiatii si boierii care se gasesc in satul Harman:


Numele
capului
familiei
Numarul
sufletelor
care se
gasesc
cu el
Cati copiiCati servitori
Numele gos-
podarilor
la care se
gasesc
BFBF
Gyka General5--21Vasz Nan
(Vasile Nan)
Triandaphilu3---1do.
Dimitru3--2-Vasz Tike
(Vasile Tica)
Constandin u.
Mihaly
2----Vasz Nan
(Vasile Nan)
Kapitan Koszta622--Juon Thodor
(Ion Todor)
Jani u. Nitze2----do.
Dumitraty5-111Andre Nan
(Andrei Nan)
Aposztol62-11Nek. Vlad
(Vlad Neculai)
Jani81122Nitze Nan
(Nita Nan)
Vid. Tiaszne31--1Nek. Vlad
(Vlad Neculai)
Sztemat8-222Juon Kerszte
(Ion Carstea)
Panajot4--11Gy. Sztantsul
(Stanciu Ghe.)
Koszta Vaszille
u.Nikola
62---Avr. Korbul
(Corbul Vasile)
Sztan Poszteni3----Jos Boltrez
Petratji Kondikar81122do.
Posztelnik Jenatje3--1-do.
Nikolaj Poszteni104211Mart Gadsul
(Martin Gagiu)
Nikola832-1Uk.
Nikolaj Petropopp411--Sz. Popister
(Popister?)
Bonik42---do.
Mihallatji u. Bobe2----do.
Total10319121515 

HARMAN, 23 iulie 1821

Petrus Kimp Hann (primar)
Martin Hedvig -
Johann Gulsch - Geschworne (jurati)
Georg Zerbes -
Steph. Horvath - Notar
(Cf. G. Penelea si T. Hasdeu, Lista refugiatilor, Cumidava, VII).
Numarul mare de persoane care trebuiau adapostite si hranite il determina pe Magistratul Brasovului sa ia unele masuri.
In acest sens, magistratul ordona ca numai "boierii cei mari si familiile mai distinse sa fie lasate aici, toti ceilalti straini insa, care se gasesc in oras, suburbii si in comunele din district, sunt obligati, fara exceptie, sa plece pana la sfarsitul lunii august (1821 n.n.), sa caute adapost in alte districte ale Transilvaniei"9.
Trebuie retinut din documentul prezentat mai sus ca, desi magistratul Brasovului, datorita situatiei create, a fost nevoit sa oblige o parte din refugiati sa paraseasca Tara Birsei, acesta nu i-a trimis inapoi in Tara Romaneasca, ci le-a sugerat sa caute adapost in alte zone ale Transilvaniei. Locuitorii ramasi in Tara Birsei, in marea lor majoritate boieri impreuna cu servitorii lor, au fost gazduiti in districtul Brasovului pana in anul 1826, cand se reintorc in Tara Romaneasca, unde vor incerca sa-si recupereze bunurile pierdute.
Dupa anul 1821 in Transilvania se accentueaza dominatia economica si politica a Curtii de la Viena. Dorind sa-si pastreze privilegiile, nobilimea maghiara a initiat un proces de reformare a societatii (proces care s-a dovedit pana la urma a fi falimentar) incercandu-se eliminarea abuzurilor, redarea pamantului catre tarani, accesul la invatamant al tuturor locuitorilor. Toate acestea insa erau conditionate de adoptarea limbii si nationalitatii maghiare. Aceste probleme s-au discutat in timpul lucrarilor Dietei din anii 1841-1843, provocand disensiuni intre deputatii maghiari si sasi.
Anul 1848 a fost anul revolutiilor. Intreaga Europa a fost cuprinsa de flacari. Viena si Pesta erau in fierbere. Datorita programului ei liberal, revolutia maghiara a fost urmarita cu atentie de catre transilvanenii care asteptau schimbarea. Sperantele nu le-au fost implinite, deoarece in martie 1848 maghiarii au cerut alipirea Transilvaniei la Ungaria. In numai cateva zile in toate Transilvania au avut loc adunari de protest. Pentru a preveni izbucnirea revolutiei, autoritatile iau primele masuri: se interzic adunarile, se infiinteaza garzi cetatenesti pentru asigurarea linistii, se pun sub urmarire principalele personalitati politice, se ia legatura cu Viena pentru a se trimite trupe imperiale in eventualitatea izbucnirii revolutiei. Dar, aceasta nu mai putea fi oprita, cu atat mai mult cu cat la Viena guvernatorul Metternich este inlocuit cu o echipa "tanara", care a promis ca Ungaria sa-si vada visele implinite.
Unificarea preconizata a Transilvaniei cu Ungaria nu i-ar fi avantajat deloc pe sasi. Din aceasta cauza, in 3 aprilie 1848, Universitatea saseasca declara egalitatea romanilor de pe teritoriul sasesc; acestia au acum acces la toate oficiile si pot sa faca parte din bresle (un drept numai al sasilor), urmand ca bisericile ortodoxe sa primeasca terenuri agricole (portio canonica)9 bis.
Desi initial ardelenii au privit cu simpatie revolutia izbucnita in Ungaria, speranta lor de schimbare a structurilor anacronice ale Transilvaniei s-a naruit odata cu proclamarea, in mai 1848, de catre Dieta ungara, a unirii Transilvaniei cu Ungaria. Acest act va determina apropierea Transilvaniei de Austria. Conjunctura politica era favorabila, datorita izbucnirii conflictului dintre cele doua tari. Cu ajutorul austriecilor trupele maghiare din Transilvania sunt dezarmate. In sud se instaleaza o administratie romaneasca. Aceasta va dura pana in anul 1849, cand generalul Bem ii arunca pe austrieci din Transilvania.
La randul lor, sasii vor organiza, ca masura de precautie, cu sprijin propriu, un batalion de vanatori de munte, la care asezarile din Tara Birsei au contribuit cu 334 de soldati10.
Incercarea de rezistenta din muntii Apuseni esueaza si in data de 1/13 august armatele maghiare capituleaza la Siria in fata armatelor tariste si habsburgice. Motii lui Avram Iancu au fost siliti sa depuna armele. Revolutia in care romanii isi pusesera atatea sperante se incheiase.
Comuna Harman nu a fost nici ea ocolita de revolutie. In decembrie 1848 si februarie 1849 va fi martora a doua lupte. Aici sasii, cum era si firesc, trecusera de partea Curtii de la Viena. Secuii de dincolo de Olt, conform hotararii Adunarii de la Lutita din 16 octombrie 1848, au declarat razboi atat sasilor cat si romanilor.
Rememorand zilele revolutiei, Ioan Puscariu nota: " Intorcandu-ma din Romania (!!! n.n.) la Brasov, fui de la 1 octombrie 1848 angajat ca profesor la scoala romana de la capela. Apoi, din partea prefecturii din Brasov, fui denumit tribun major spre a conduce gloatele romane, acompaniate de graniceri, catre Prejmer spre a observa miscarile secuilor, pana ce acestia aprinsera Hermanul si noi ne retraseseram la Brasov10 bis.
In anul 1920 ziarul de limba germana al Brasovului (Kronstadter Zeitung) insera in paginile sale evenimentul petrecut in urma cu 72 de ani. Sursa ziarului o constituia jurnalul unui participant la lupta din 5 decembrie 1848.
"Pana in ziua nefericita a atacului Feldioarei ( Marienburg), multi credeau ca dusmanul nu va trece Oltul si, mai ales, ca nu va ataca, si ca trupele sale puternice si garzile de la punctele de trecere ale raului, care constituia granita, erau puse mai mult puse pentru aparare si pentru a respinge un atac din partea stanga a Oltului. Dupa atacul Feldioarei, aproape zilnic unitati ale dusmanului treceau Oltul prin diferite locuri, in special acolo unde stiau ca sunt trupe mai putine, dar se retrageau de fiecare data inapoi in teritoriu cand erau intampinati de trupe.
Astfel s-a apropiat,- povestea Dr. Karl Greising in jurnalul sau- , ziua fatidica pentru intreaga Tara a Birsei, ziua de 5 decembrie.
In aceasta zi au fost alarmati, in jurul orei 10 dimineata, de o miscare neobisnuita pe celalalt mal al Oltului. Un mesager dupa altul veneau cu vestea ca secuii s-ar apropia, ca ar reface deja podul de peste Olt, care era stricat pe ambele parti si ca un sol ar dori sa vorbeasca cu comandantul Harmanului.
Deci imediat ne-am strans in piata si, afland despre apropierea secuilor si despre pretentiile lor, anume sa depunem si sa predam toate armele si rezervele de munitie, speram cu totii sa-i pedepsim pe secui pentru indrazneala lor.
Cantand, grupul de oameni s-a indreptat spre campia Harmanului.
Ajungand pe campul de lupta si asezandu-ne in ordine de bataie, l-am vazut pe dusman iesind din padure.
Principalei puteri a dusmanului care era formata din 5 escadroane de husari si un batalion de infanterie, plus o masa de militie (rezerva a armatei teritoriale), comandantul nostru, maiorul Riebel, nu-i putea opune decat aproximativ 550 de oameni si anume: linia intai, o companie de graniceri, singurii militari adevarati, centrul si flancul stang, format din voluntari sub conducerea capitanului Duck.
Din flancul stang, pe care vroiau husarii sa-l secui sa-l atace in primul rand pentru a putea patrunde in sat, faceau parte si oamenii mei.
In linia a 2-a era compania a 3-a de garda cetateneasca si militia.
Jumatate din companie, aflata sub conducerea locotenentului Kraft, fiind instalata pe strada Prejmerului*
Cum tunurile noastre faceau culoare in randul armatei dusmane, determinandu-i in 3 randuri sa se retraga, cavaleria s-a repliat curand si a incercat sa forteze intrarea in strada Morii. Auzeam deja in flancul nostru trompetele husarilor secui si a lui Kossuth in apropiere, iar cateva gloante de carabine au cazut asupra noastra. Intorcandu-ne, i-am vazut pe oamenii nostri cu tunurile retragandu-se si noi, bineinteles, dupa ei, pentru a scapa de la o moarte sigura.
In fata tunurilor dusmane era in mare parte si cealalta jumatate a detasamentului de voluntari, dusmanul indreptadu-si focul in permanenta asupra lor, a celor care primeau pentru prima data botezul focului.
Din fericire, majoritatea ghiulelelor treceau pe deasupra dragului nostru capitan Dck si numai cateva au lovit in randurile deschise, astfel ca pe campul de bataie nu a ramas nici unul de-ai nostri.
Pe de alta parte insa, urmariti de dusmani, fiecare urma sa se salveze. Astfel, o parte a garzii care nu a mai putut sa ajunga in sat s-a salvat adapostindu-se in biserica-cetate, altii au fost prinsi, iar o parte au devenit victime ale acestui razboi.
Am lasat totul dusmanului si am fugit. Cand inca nu ajunsesem la unul din capetele satului, au izbucnit flacarile. Totul era o fuga, un vaiet, un muget de turme gonite, pe scurt, o imagine ingrozitoare.
Dupa ce am inotat prin zapada inalta, abia reusind sa scapam din ghearele mortii, am ajuns epuizati acasa si ne-am aruncat in bratele alor nostri, care deja nu mai sperau sa ne vada in viata.
Alte familii au multumit cerului si in primul rand lui Riebel, ca a dat semnalul de retragere atunci cand a vazut ca nu mai exista salvare, multumindu-i ca nu sunt in doliu. Caci, daca semnalul de retragere ar fi venit cateva minute mai tarziu, pentru ca lupta nu putea fi sub nici o forma castigata, am fi fost inconjurati pe ambele flancuri, retragerea ne-ar fi fost blocata si ar fi avut loc un macel inutil"11.
In legatura cu evenimentele care au avut loc in Harman dupa lupta pierduta, acelasi ziar consemna:
"Toti se repezeau intr-o goana salbateca prin satul care ardea deja in mai multe locuri.
Mai intai flacarile au izbucnit in strada Morii, apoi pe strada Prejmerului si vesteau soarta Harmanului. In betia victoriei usoare pe care o obtinusera, s-au trezit in soldatii dusmani instinctele animalice si au avut loc asemenea fapte groaznice pe care pana mea refuza sa le scrie.
Militia dusmana, in mare parte deja beata, a jefuit tot ce i-a cazut in mana. Din satele invecinate au venit rudele lor, sotiile, copiii, baieti si fete in carute si au ajutat la munca de distrugere.
Din pacate si cativa locuitori harmaneni au profitat de confuzia generala si au luat parte de devastare si jaf. Arhiva si caseria au fost sparte si jefuite. S-au furat 1.072 florini. Au fost sustrase si obiecte bisericesti care au fost aduse inapoi mult mai tarziu de la Sfantu Gheorghe si inapoiate bisericii evanghelice"12.
In Harman, "al 3-lea si al 4-lea pluton al companiei garzii cetatenesti s-au retras cu iscusinta din fata dusmanului care intra in sat.
Un pluton s-a retras impreuna cu medicul batalionului in biserica-cetate si a provocat daune husarilor lui Kossuth. Poarta cetatii a fost deschisa printr-o lovitura de tun; ghiuleaua a nimerit chiar incuietoarea, astfel ca poarta care era baricadata s-a deschis imediat; gaura din poarta se mai poate vedea si astazi (1920 n.n.).
Oamenii din garda s-au retras in turnul cetatii, unde s-au aparat pana la retragerea secuilor, dintre care pe unii chiar i-au omorat.
In intunericul noptii ei au reusit sa paraseasca locul in care se refugiasera, cu exceptia unuia, care fusese omorat de un glonte.
Printre pierderile suferite in lupta se mentioneaza 7 morti si 1 grav ranit din garda cetateneasca, 1 mort dintre voluntari si 12-15 prizonieri"13.
Din nou, in 4 februarie 1849, locuitorii Harmanului sunt nevoiti sa se confrunte cu secuii de dincolo de Olt. La aceasta lupta au luat parte 3 batalioane de graniceri romani si un batalion de infanterie ruseasca, sub comanda generalului rus Engelhardt, care venise la Brasov pentru a sprijini armat imperiala.
Insurgentii maghiari care numarau 9.000 de infanteristi si 500 de husari au fost respinsi cu mari pierderi, dincolo de Olt. In retragere, secuii, pentru a preveni o noua ofensiva, au distrus podul de peste Olt14.
Gazeta de Transilvania consemna: "Bataia pe la 7 oare dimineata o incepura secuii numai cu artileria, socotind ca vor speria in curand pe ai nostri; ei, romanii, desi vazura cu lacrimi in ochi cazand bravul lor locotenent primar Cezar Itul, impreuna cu un caporal si cu alti doi graniceri, ucisi toti patru de un singur glont, totusi stetera in loc pana ce sosi din Cetate (Brasov) ajutor rusesc"15.
Se pare ca in data de 10 martie 1849 secuii au incercat din nou sa atace Harmanul. Au inceput sa refaca podul de peste Olt, dar au fost din nou impiedicati de catre trupele rusesti16.
Vara anului 1849 nu prevestea nimic bun pentru locuitorii Tarii Birsei. In urma zvonului ca generalul Bem s-ar afla in zona, exsistand pericolul ca secuii sa i se alature, un batalion austriac condus de catre maresalul Gallas este cantonat in Harman, incepand cu data de 16 iulie.
Din fericire pentru Tara Birsei, dar si pentru Transilvania, revolutia era pe sfarsite. In 23 iulie 1849, sa Sfantu Gheorghe, secuii predau armele, iar in 13 august1849 maghiarii capituleaza.
Luptele din Tara Birsei inceteaza, "de atunci campiile noastre natale (ale Harmanului - n.n.) fiind scutite de ororile razboiului, desii fiii nostri au luptat pe campiile din Italia si Boemia in anii 1859 si 1866"17.
Dupa infrangerea revolutiei, Transilvania va cunoaste din nou regimul absolutist. Limba germana este declarata limba de stat. Religia catolica isi reocupa locul fruntas. Comitatele transilvane sunt desfiintate, locul lor fiind luate de 6 districte militare. Acestea erau conduse de catre un comandant militar ajutat de cu consilier civil.
Barierele vamale se desfiinteaza, Transilvania fiind practic introdusa in sistemul economic al monarhiei austriece.
In aceste conditii favorabile, sasii cer Curtii de la Viena sa se adopte pentru teritoriul locuit de ei denumirea de Sachsenland ("Tara sasilor").
Cererea sasilor nu a fost satisfacuta de catre Viena. Aceasta motiva refuzul prin faptul ca teritoriul locuit de catre sasi era locuit si de catre romani, care erau majoritari. Se adaugau si numeroasele memorii adresate Curtii de catre populatia romaneasca, care, la auzul propunerii sasilor, isi revendica drepturile. In memoriile trimise in septembrie 1849, octombrie 1849, ianuarie 1850, martie 1850, romanii cereau vis--vis de situatia privilegiata a sasilor si maghiarilor "o adevarata si deplina egalitate", refuzand sa recunoasca "drepturile uzurpate de catre sasi" si cerand sa se interzica mai ales denumirea se Sachsenland18.
Si guvernatorul Transilvaniei, Ludwig Wohlgemuth, nota in anul 1850: "Daca si romanii, care sunt cei mai numerosi si cei mai puternici, ar incepe cu pretentii, acest fapt ar produce urmari grave. In partile sudice exista deja reprezentanti ai ideilor - Ultraromane"19.
Memoriul din 4 octombrie 1849, este semnat si de catre romanii din Harman alaturi de cei din Brasov, din satele din Sacele, din Feldioara, Crizbav, Moeciu, Vulcan, Prejmer, Sanpetru si Bod. In scrisoarea trimisa, romanii se declarau impotriva formarii unei Tari sasesti pe pamantul craiesc, afirmand ca ei sunt cei mai vechi locuitori si cei mult mai numerosi decat sasii. In opinia lor adoptarea unei noi denumiri ar fi avut ca efect lipsa dreptului la proprietate: "prin urmare, ni se ameninta si Nationalitatea".

^SUS^
Copyright © dantux.com; Toate drepturile sunt rezervate
Pentru intrebari si sugestii, va rugam contactati-ne